fluture
riff
facebook

Miriffica Formaţie RIFF

de Alexandru Dumitru

Valoroasa formaţie sibiană RIFF a împlinit 38 de ani, însă în ciuda “vechimii” apreciabile pe scenă, n-a fost niciodata în prim-plan. Cântă un hard-rock foarte bun, discografia RIFF însumeaza 10 albume, dar... trupa n-a fost niciodata în prim-plan. Ocupă însă un loc deosebit în sufletele multor iubitori de rock, de toate vârstele, mai ales din Transilvania. Iar ataşamentul, suportul şi preţuirea fanilor întrec, devansează izolarea mediatică nemeritată şi inexplicabilă, de altfel, a trupei. Oricum, împătimiţii rockului românesc de anvergură ştiu că RIFF reprezintă una dintre marile noastre band-uri. În cele aproape patru decenii de existenţă RIFF, au trecut prin trupa numeroşi muzicieni remarcabili. Este suficient să-i enumeram pe senzaţionalii chitaristi Adrian Ordean, Gabriel Nacu, Dan Alex Sîrbu sau Adi Igrişan, pentru confirmarea faptului ca RIFF a contat şi conteaza în muzica autohtonă; formaţia sibiană se înscrie în istoria – destul de scurtă, dar tumultuoasă – rock-ului românesc. Componenţa actuală îi reuneşte pe Florin Grigoraş, voce şi bass – compozitorul tuturor pieselor RIFF şi autorul celor mai multe texte –, Florin Demea, chitară, Lucian Fabro, baterie, şi Mihaela Grigoraş, claviaturi. Trupa RIFF a fost înfiinţată la Sibiu, în 1970, de Florin Grigoraş, seriosul lider al grupului, cu un potenţial creator uriaş. Până ţn 1980, formaţia a activat sub titulatura de Sonic. De-abia din acel an se recurge la consacrata denumire RIFF, mult mai pregnantă, mai severă, opţiune care impune o rezonanţă cu adevarat “rock”. RIFF s-a distins printr-o muzică sinceră – şi, când scriu acest lucru, mă refer la permanenţa unui rock autentic, pentru că membrii trupei n-au renunţat la stilul lor notoriu, nu au admis nici cele mai vagi compromisuri şi au mizat numai pe exigentul rock RIFF, fără a deveni “siropoşi”, “comerciali”, evitând să cucerească un public însemnat, dar irelevant, care se lasă sensibilizat, atras de situaţii dramatice rizibile. În plus, RIFF n-a căutat sa epateze, detaşându-se printr-o proprie concepţie artistică, superioară, intelectuală, cu anumite constante semnificaţii sociale şi etice. Şi, în special, cu o decenţă care nu se întalneşte pe toate scenele... De curând, “veteranii” de la RIFF au lansat un nou album – sau “material discografic”, cum se zice mai nou - Ambuscada. Vor pleca şi într-un lung turneu de promovare a discului. Pe 3 octombrie, RIFF concertează la Mediaş, iar pe 4, acasa, în Hermannstadt. Vor urma recitaluri în Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Tirgu-Mureş, Bucureşti, Craiova, Piteşti, Constanţa şi Iasi. Chiar dacă primul vinil RIFF a apărut de-abia în 1989 (Primii paşi, la Electrecord, evident), formaţia condusă de Florin Grigoraş a influenţat evoluţiile, carierele artistice ale multor muzicieni. Nu e nici o exagerare. RIFF-ul trebuie asociat cu rock-ul de performanţă, deoarece este o formaţie de excepţie. Deşi nu are parte de o promovare optimă, RIFF-ul rămâne o formaţie de suflet pentru nenumăraţi rockeri. Ce oare poate fi mai frumos de-atât pentru talentaţii muzicieni de la RIFF? Nu echivalează această maximă afectivitate cu reala conotaţie a gloriei?

RIFF SHOW-SERVICE
str. Putnei nr.23A, 550410, SIBIU, ROMANIA
Manager turneu
Dani Luca
tel: 0743 095 706
contact:
riffgrup@gmail.com
riffro@yahoo.com
Designed by Stancu Bogdan 2004-2016 toate drepturile rezervate RIFF SHOW-SERVICE